Parfum BIO | CUbio.ro

Parfumul este la fel de vechi ca şi omenirea. Omul preistoric folosea uleiurile aromate pentru incantaţii. Arta preparării parfumurilor a luat naştere în Mesopotamia Antică şi Egipt, fiind mai apoi dezvoltată de romani. Armă pentru Caterina de Medici, mod de a ascunde lipsa de igienă pentru regii Franţei şi răsfăţ în exces pentru Napoleon, parfumul a fost nelipsit ca element al civilizaţiei în toate epocile de-a lungul istoriei.

În Epoca Antică, parfumurile aveau o altă semnificaţie, considerându-se că uleiurile aromate aveau darul de a-l apăra de rele pe cel care le purta. Pentru oamenii din antichitate uleiurile aromate reprezentau şi un mod de a-şi arăta veneraţia faţă de zei. Animalele oferite drept ofrandă zeilor erau însoţite de uleiuri aromate obţinute din tămâie, smirnă sau busuioc.

Egiptenii foloseau parfumurile în ritualurile religioase şi ceremoniile funerare. Se spune că în Egipt ar fi fost inventată şi prima sticlă de parfum.

Parfumul se adresează direct unuia dintre simţuri, mirosul, dar implicaţiile acţiunii sale merg dincolo de simplul act al detectării unei anumite miresme, schimbând stări de spirit, modificând comportamente, relaxând, motivând, dând încredere ori oferind plăcere.

Iubim parfumurile! Le iubim pentru ca ne fac sa ne simtim bine cu noi si cu ceilalti, pentru ca ne dau mai multa incredere in noi, pentru ca ne putem forma opinii despre oameni si in functie de parfumul pe care-l poarta, pentru ca ne aduc aminte de lucruri, etc.

Citeste mai mult..

Ne cerem scuze dar nu exista produse in categoria selectata..:(

1 – 0 products of 0